Joi 17.01.2019 a avut loc ședința Consiliului de Administrație în cadrul căreia s-a aprobat programul de pregătire pentru abordarea returului Ligii 4. În final am reușit să stăm de vorbă cu noul tehnician al echipei, profesorul Leontin Pința, care cu multă amabilitate ne-a expus câteva din gândurile sale la început de drum:
Mă întorc într-un loc unde m-am simțit întotdeauna bine, la Zăbrani am mulți prieteni. În cea ce privește lotul am găsit unul de valoare și nu o să încerc să fac prea multe modificări. Pe 21 ne vom întâlni pentru reluarea activități iar după câteva ședințe de pregătire o să urmeze două jocuri de verificare în urma cărora vom vedea dacă este nevoie de ceva completări sau o să continuăm în formula actuală.
După cum mă cunoașteți sunt un luptător căruia nu-i plac jumătățile de măsură, lucru pe care vreau să-l imprim și băieților. Încercăm să mergem pe două fronturi, cupă și campionat și ce-o ieși o să vedem. Acum, sigur, pot apărea și sincope însă acestea vor trebuie gestionate în așa fel încât să ne putem îndeplinim obiectivul sau obiectivele propuse. Pentru că repet, dispunem de un lot valoros care cu puțin noroc putea să fie mult mai aproape de cele două contracandidate din față însă speranța moare ultima, dacă noi am clacat de ce nu ar putea să o facă și ei...Mai sunt etape de jucat se pot întâmpla multe, de aceia trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere.
Dar până atunci să ne reunim, să ne vedem de programul stabilit cu ședințe și meciuri de pregătire, urmate de un cantonament de 7 zile la Moneasa unde vom pune accentul doar pe pregătire fizică cât și tehnică fără meciuri, pentru că jocuri o să avem destule până la începerea returului. Ași mai vrea să precizez în final că, reîntoarcerea mea la Zăbrani și încrederea care mi s-a acordat atât de conducerea clubului cât și de diriguitorii comunei vreau să fie răsplătită prin multă muncă, atât a mea cât și a băieților, iar în final reușita să încununeze efortul depus de toată lumea.