Club fondat în anul 1932
Prima denumire:
"Guttenbrunner  Sportverein"
Tradiția continuă.
  004 (0)731. 041. 997

1966

1982

2018

2020

SEZON 2023-2024
   
ajf Placeholder image SântanaCurtici Zabrani Felnac Glogovaţ Păuliş Simand UTA II
90 de ani de fotbal la Zăbrani: Meciul generațiilor
CSVZ 12.06.2022 13:55 | Eveniment

După două zile de program intens sâmbătă, ultima zi a programului jubiliar, a debutat de la ora 17:00 când oaspeții s-au întâlnit la stadionul” Josef Scheirich” din Zăbrani într-un un meci al generațiilor. Acum datorită anilor trecuți peste mulți dintre noi fiecare și-a trimis înlocuitorii care să-i reprezinte în iarbă. După prezentarea echipelor, cei drept cu mici scăpări, de către crainicul stadionului care se grăbea să prindă și el poza de grup,  cei doi arbitri au dat startul la joc.

Sub privirile noastre critice din tribună sau înfruntat în două reprize a câte 30 minute, Old-Boys Victoria Zăbrani contra unui conglomerat Internațional Victoria Zăbrani. Meciul a fost palpitant, fără momente critice deoarece pe tot parcursul jocului cele două grupări fiind mângâiate de un soare primitor care le-a permis să-și etaleze forțele. Apoi trebuie să admitem că și arbitrajul, prin rigurozitatea germană și larghețea românească, a contribuit la frumusețea acestei întâlniri și eliminarea tuturor fazelor discutabile chiar și în absența VAR-ului care se va implementa de abia la toamnă.

Toate privirile din tribună erau ațintite către echipa albastră a conglomeratului internațional, unde au evoluat Cristi Todea (UTA Arad, Gaz Metan Mediaș), Mircea Aslău (UTA Arad, actual antrenor al zăbraniului), Flavius Băd (UTA Arad), Petre Bulza (președinte Liga 3), Miși Șiling, Quast Roni și Leibhart Hubertus (Germania)... Și cum se întâmplă mai des, conglomeratul internațional a reușit să se impună la finalul celor două reprize cu scorul de 5-2  fiind avertizați de către echipa roșiilor la final” Să vă vedem cum vă descurcați  în repriza a III-a, atunci se văd învingătorii” și până la urmă sau descurcat bine și în repriza invocată, ambele tabere fiind mulțumite de rezultatul final.

De menționat că în această ultimă zi a manifestărilor dedicate aniversării a 90 de ani de existență a clubului din Zăbrani, nea onorat cu prezența Marius Grad, fost jucător, antrenor la Victoria, UTA Arad și Dorel Mutică fost jucător la UTA, Rapid, Steaua și antrenorul care nea adus la barajul de promovare în liga III-a de la Hunedoara în 2020.

Old-Boys  Victoria Zăbrani
Aurel Toader – Toader Lucian, Dogaru Mihai, Valentin Toader, Suciu Dacian, Muntean Adrian, Stoiu Dorel, Hodan Gheorghe, Dogaru Valentin, Dediu Ciprian, Ungur Ioan. Au mai jucat: Stoica Sorin, Morodan Eugen, Dobrău Claudiu, Postolache Florin.
Au înscris: Ungur Ioan 1, Suciu Dacian 1.

Old-Boys Internațional  Victoria Zăbrani
Deffert – Max, Sorin Curilă, Nădăban, Miși Siling, Quast Roni, Cristi Todea, Petre Bulza, Mircea Aslău, Flavius Băd, Mircea Curilă. Au mai jucat: Tulea Daniel, Bejinariu Dumitru, Popa Ifraim, Leibhart Hubertus,  Vlad Palconi.
Au înscris: Mircea Aslău 1, Cristi Todea 2, Flavius Băd 1, Mircea Curilă 1.

Meciul a fost condus de o brigadă de arbitri mixtă româno-germană: Jost Helmuth – Roșu Eugen.  Observatori AJF: Coman Ovidiu, Leontin Buda.



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA